Pe 7 ianuarie am sarbatorit ziua Ioanei, sfintia Ioanei si 10 luni de joaca. Am trecut prin joaca cu ochii, cu miinile, cu fundul in sus, tiris, de-a busilea si am ajuns la joaca din orice pozitie, si mai ales din picioare. Cred ca de acum am reusit sa trecem la nivelul doi, fara sa pierdem nici o viata 
Cum si cu ce ne jucam? Cu casuta in care introducem forme, cu bradutul care cinta, cu masuta cu alo-alo, cu cartile pe care putem sa le rasfoim, cu orice se poate roade, cu scaunul rotativ de birou, cu fotoliul dupa care ne ascundem si facem “cucu-bau”, cu “canarul galben ca un galbenus/ cu pene moi si ochii dusi” care il face pe tata sa cinte instantaneu si fara oprire, cu girafa Di-Di pe care ne urcam ca sa coborim imediat, dar pe care o mingiiem ‘mai-mai’ si o pupam pe nas ca sa fie un calut cuminte si sa nu ne arunce din sa, si cu toti deja vechii prieteni: gaina Co-Co, vrajitoarea Vij-Vij, ursul Mor-Mor.
Ce e foarte frumos la 10 luni e ca ne intelegem. Din ce in ce mai bine. Adica explicatiile cu privire la de ce trebuie sa ne imbracam/ dezbracam si ce urmeaza – plimbare, baie…, indemnurile de genul “Ioana, papa?” sau “Ioana, nani?” spuse in momentul potrivit si cerintele de genul “da-mi”, “adu”, “du-te” etc produc cooperare!!! Yupiii 
Iata si un filmulet dragut despre cum se poate juca un copil de 10 luni cu unul sau pe linga unul de 3 ani: