Pe 7 martie, adica acum fix 9 luni, Ioana avea fix 3,3 kg si 52 de centimetri. Cu inca 9 luni in urma nu avea cred nici un gram si nici macar un milimetru, fiind in stadiul de molecula. Peste inca 9 luni de acum incolo o sa o luam seara de la gradinita probabil. Rapid, totul.
Abia ai timp sa te obisnuiesti cu ideea. Acum, la 9 luni, deschide de una singura sertare, trage de cosuri, dulapuri, lazi, scotoceste si se intinde dupa tot ce e mai sus de aria ei de acces. Inspecteaza atent toate camerele si daca usa la baie e inchisa, bate insistent. Din cind in cind se indreapta spre usa de intrare in casa si incepe sa faca “pa – pa” cu minutele. Sau pur si simplu indica cu degetelul aratator, atotscotocitor, directia. Dimineata in patut e deja in picioare si dupa ce se bucura ca ne vede si o luam in brate degetelul ei indica deja directia: inspre usa inchisa, inspre restul casei a carei organizare trebuie din nou verificata, pentru a recupera momentele pretioase in care a lipsit. Directia e oriunde: in sus, in stinga, in dreapta, oriunde nu poate ea sa ajunga si trebuie dusa. Caci e musai sa fie dusa atunci, pe loc, indicatia ei nu suporta aminare! Cica asa sint bebelusii, resimt imperios orice nevoie si trebuie sa le-o satisfacem.
Ei, de fapt nu mai e mult pina cind independenta va fi cucerita si nevoile cele imperioase vor avea sansa de a fi satisfacute pe negindite. Primii pasi au fost facuti. Si anume vreo 5-6 pasi rapizi cu o curba inclusa, pe hol, simbata dupa amiaza. Cu o jucarie in mina stinga, cu mina dreapta prinsa de mine, faceam impreuna ture pe hol. Cind deodata se opreste, isi desprinde mina dreapta si apuca jucaria si asa cu ambele miini ocupate cu ea, imi dispare de la picioare si o ia de una singura la goana, vreun metru jumate. Si de atunci tot incearca, putin cite putin, dar daca e constienta de faptul ca nu o sustine nimeni, nu se aventureaza mai mult de 3 pasi.
OOOOOOOOOOO felicitari Ioana. Sunteti o domnisoara independenta in toata puterea cuvantului. Avem si noi un Luca de 7 luni jumate astazi care se ridica, se sprijina de tot ce pare stabil si merge, trage de sertare si arunca cu jucarii prin casa. Cat despre explorat mama stie mai bine cum e sa aduni bebele de langa peria de WC (Uffffff am scapat fara s-o atinga), de dupa masina de spalat, sub pat etc. si totul are o directie: prindem si molfaim.
Sa va traiasca si la cit mai multa adrenalina
E pe drumul cel bun, peste o luna-doua nu-l mai poti prinde. Asa sint copiii cu personalitate.
Felicitaaaari!!! Sunt curioasa: cand ai vazut ca se desprinde si porneste singura, ce ai simtit? cum te-ai simtit?
Pana la urma, cineva acolo sus va iubeste si a avut grija sa fiti acasa cu ea la primii pasi
Ma, Os, adevarul e ca m-a luat asa de prin surprindere ca n-am avut timp decit sa fiu socata. Spontam m-am gindit ca ce tupeu are, dar pe urma mi-am dat seama ca ea nu realiza ca nu o tine nimeni. Da, si am fost super incintata ca s-a intimplat cu mine si nu cu altcineva. Normal
Dar sa stii ca acum de citeva zile nu prea mai are curaj deloc. S-a cam avintat atunci si a cazut de citeva ori, nu sa se loveasca dar suficient ca in ambitia ei sa se simta foarte frustrata, iar acum ii e frica. Sa vezi ce draguta e cind vine si te apuca de mina semn ca vrea sa mearga in picioare si cum te tine strins de deget sa nu cumva sa o pacalesti sa o lasi singura! Sau cum se pune in pragul usii in fund si ridica miinile. Da, de vreo trei zile e foarte precauta si nu mai are tupeu sa se avinte singura.
Ati avut si voi zile din astea de “regres” dupa avintul initial?
Nu. Angie a fost foarte precauta pana sa inceapa sa mearga singura. Mergea tinandu-se de mobila sau de noi, foarte sigura pe ea. Ca si cum stia ce are de facut, dar inca nu se avanta, nu-si dadea drumul pentru ca nu era sigura. Ea a si cazut de foarte multe ori si am citit, ca de multe ori cazaturile intarzie mersul independent. Dar dupa ce a facut primii pasi singura, in casa, n-a mai oprit-o nimic. Facea cativa pasi aproape in fiecare zi, din ce in ce mai multi, extrem de fericita de reusita ei, dar nu se avanta aiurea, sa zic… mai mult decat ar fi putut. Iar eu tot timpul o incurajam, ma bucuram si chiuiam pentru succesul ei si din cand in cand o atentionam “Ai grija!”