Am mai citit o carte despre cresterea copiilor: Puncte de cotitura – de la nastere la 3 ani. Pediatrul american cu nume de Hollywood, care a scris-o – Berry Brazelton, in colaborare cu alt doctor cu nume la fel de funny – doctor Vrabie (Joshua D. Sparrow), si-a inventat chiar si propriile “metode” (are o serie intreaga despre somn, alimentatie, calmarea bebelusilor dificili etc denumite “Metoda Brazelton”). In plus, el a creat si o scala de evaluare a comportamentului nou-nascutilor, un alt fel de scor APGAR, cu mai multe elemente, care este folosita in spitale din toata lumea. Deduc ca ar fi o somitate in domeniul pediatriei, cred ca mai mare decit marele dr Spock (oare pediatrii americani isi pun intentionat nume funny?) 
Ce zice dr Brazelton in aceasta carte? El concepe o teorie conform careia in dezvoltarea emotionala si comportamentala a unui bebelus, de la nastere pina la 3 ani, exista o serie de repere previzibile ale fiecarei virste, niste etape de achizitie, prin care trec toti copiii. Teoria “are menirea de a-i ajuta pe parinti sa depaseasca perioadele zbuciumate previzibile in cursul dezvoltarii”. Aceste etape zbuciumate sint, cronologic: sarcina, nou-nascutul, intre doua si trei saptamini, de la sase la opt saptamini, patru luni, de la sase la sapte luni, noua luni, un an, cinsprezece luni, optsprezece luni, doi ani, trei ani. In fiecare etapa copilul face achizitii importante si depaseste un nou stadiu in dezvoltare, trecind si facindu-si si parintii sa treaca prin tot felul de aventuri: frici, plins, probleme alimentare, tulburari ale somnului etc.
Noi sintem acum in etapa “de la 6 la 7 luni”. Ce zice, deci, pentru aceasta etapa? O chestie care mi-a placut si o simt: “la sase si sapte luni, bebelusii privesc in jurul lor ca si cum ar stapini lumea”. Mama a observat la Ioana chestia asta de vreo citeva saptamini si a zis ca are o atitudine de increzuta ). In strinsa legatura cu asta, incepe sa se manifeste nevoia de control, care e cu totul instinctiva si lipsita de intentionalitate.
Chestia asta cu nevoia de control m-a lamurit pe mine asupra comportamentului de scandalagioaica al viezurelui. La Ioana ea se manifesta deja, in anumite privinte, asa cum scrie dr Brazelton ca se manifesta la un copil de 9 luni si chiar de un an. Adica punctele de cotitura prin care trecem noi acum sint, simultan, 6-7 luni + 9 luni + un an. Desigur, doar in anumite privinte. Adica:
- somn: Ioana e in faza in care invata sa mearga. De o luna, poate sa se ridice in picioare si sa faca citiva pasi tinindu-se cu miinile de ceva. In carte, scrie ca asta se intimpla la 9 luni si produce tulburari ale somnului. Ziua copilul se incapatineaza sa ramina in picioare in patut, refuzind sa fie culcat ca sa doarma, noaptea, are cam la fiecare 4 ore perioade de somn superficial in timpul caruia se organizeaza memoria miscarilor catre primii pasi independenti si cind se poate trezi si ridica in picioare. Solutia lui dr Brazelton este de a fi ferm cu copilul si a-l reaseza de fiecare data in pozitie culcat, noaptea in plus fara a-i vorbi si a-l trezi complet, si fara a-l hrani, caci el se poate sa nu fie complet treaz. Solutia mea: ziua o adorm prin leganare si cintat la mine in brate iar noaptea o asez culcat si ii dau biberonul cu ceai. Desi marele doctor recomanda sa asezi copilul in pat cit este treaz pentru a adormi acolo si nu la tine in brate, eu nu reusesc sa am acei nervi de otel incit sa o pun pe Ioana de 15 mii de ori inapoi culcata si in plus sa ii mai si suport tipetele, in speranta ca va pricepe ca eu cica sint ferma si nu e de glumit cu ora de somn
- alimentatie: la inceput, Giza infuleca pe nerasuflate orice ii dadeam. De vreo luna, se strimba la piureul de legume, iar fructele le infuleca incintata. Cu piureul de legume, solutia pe care am aplicat-o din instinct este si cea sugerata de Brazelton, adica sa lasi copilul sa se joace cu mincarea, ca cica pina la un an toate necesitatile nutritive ii sint satisfacute de lapte iar mincarea solida e mai mult ca sa experimenteze cu ea. Drept pentru care toate mesele noastre se termina cu un dus, caci copilul e din virful nasului pina in virful degetului mic de la picior plina de morcov, cartof, pastirnac si dovlecel pasate.
- imbracatul si schimbatul: ce era dificil de facut la 4 luni, cind se intorcea instantaneu pe burta oriunde o puneai pe un plan drept, a devenit acum o lupta cu tipete. Brazelton zice ca “simplul fapt de a-l tine pe loc pentru a-i scoate hainele devine o interferenta pe care nu o poate suporta”, la virsta de un an, atunci cind scopul principal al bebelusului este sa mearga singur si mai mult, sa faca totul singur. La Ioana comportamentul e de protest complet atunci cind vine vorba de imbracat sau de schimbat pampers-ul in pozitie culcat. E chiar super simpatica cum se crispeaza cind ii arat bluza pe care urmeaza sa i-o pun, iar cind incep sa i-o trag pe cap, se scutura ca si cum stie ea ce nenorocire urmeaza sa i se intimple, si anume sa aiba ochii acoperiti citeva secunde si pe urma sa o apuc de miini ca sa ii trag minecile. Tipa si protesteaza oricum, preventiv, se zbate in cursul imbracarii si e chiar ca un copilas mai maricel care are o treaba si nu suporta sa fie indepartat de la scopul lui principal pentru asa o chestie inutila si enervanta ca imbracatul.
De fapt, manifestarile acestea cred ca tin mai degraba de temperamentul bebelusului si pot aparea la orice virsta, odata ce a prins putere si a aparut ocazia de a le pune in practica. Brazelton zice ca temperamentul unui copil poate fi schitat, prin intermediul citorva elemente, de la sase luni:
- gradul de activitate: la Ioana, foarte mare, doar cind doarme profund sta intr-un loc
- abordarea noului: e retinuta si circumspecta in privinta persoanelor straine, le studiaza in tacere, dar e foarte interesata si dornica sa experimenteze senzatii noi. Daca plinge, atunci cind apare un strain sau incep sa vorbesc la telefon, tace, pentru a se lamuri ce se intimpla si a studia noua situatie.
- intensitatea manifestarilor: daca nu doarme, tipa, plinge, vocalizeaza, spune silabe sau ride. Foarte rar tace.
- pragul senzorial: e destul de repede coplesita de stimuli abundenti si oboseste. Nu poate dormi daca e zgomot foarte mare, de gen sonoritati ascutite si persistente.
- regularitatea ritmului de viata: e destul de neregulat, desi are un oaresce program, dar fara ore fixe. Se intimpla insa destul de des sa ignore programul sarind peste orele de somn.
- adaptabilitate: se adapteaza destul de rapid schimbarilor, adica ii pot schimba atentia usor catre altceva si chiar ii plac schimbarile, pentru ca are tendita sa se plictiseasca usor.
- distractibilitate: de multe ori e absorbita de ceea ce face si nu reactioneaza la stimuli intimplatori, uneori o strigi si nici nu te baga in seama. Alteori insa capul ei ca un titirez in toate directiile, reactionind instantaneu la orice sunet sau lumina. Deci depinde…
- perseverenta: cind e vorba sa ajunga la un obiect pe care si-l doreste, sau sa se ridice in picioare, nimic nu o poate deturna din scopul ei. Chiar si cind, dupa incercari din rasputeri vede ca e imposibil, se frustreaza si tot nu vrea sa renunte. E foarte perseverenta mai ales in a se opune oricari incercari de a-i controla libertatea: culcat, imbracat, schimbat, adormit.
- dispozitia generala: in mare parte a timpului e plingacioase si miriita, dar asta pentru ca cere atentie si confort permanent sau pentru ca e frustrata de propria neputinta. Daca in schimb te joci cu ea, e foarte dornica sa rida.
E uimitor cit de multe lucruri poti spune despre un bebelus de doar 7 luni! Ioana, pe scurt, e un copil foarte sensibil si fragil, care are nevoie de atentie si dedicatie permanenta.
In concluzie, cartea e foarte interesanta, mai ales daca o citesti ca sa intelegi ca propriile experiente se incadreaza intr-o normalitate. Si mai ales, daca o citesti fara a face o obsesie din recomandarile autorului.
Ce am inteles in final este ca pe masura ce citesti, cautind raspunsuri, problema se adinceste. E ca la tema la mate din scoala: manualul iti dadea la sfirsit rezultatul corect, si chiar si cum sa faci ca sa ajungi la el, dar daca creierul tau nu rezona in mod natural cu problema, degeaba. Pina la urma tot instictul functioneaza cel mai bine. Altfel, cu cartile ajungi sa tratezi fiecare eveniment ca pe o problema care trebuie mortis rezolvata. Citesti in carte rezolvarea, ti se pare logica si de bun simt, dar cind vine vorba sa o aplici, tie pur si simplu nu iti iese, pentru ca nu o simti.