Cum de obicei, deocamdata, mica exploratoare e restrinsa la piscina tarc, atunci cind nimereste in afara ei universul devine urias si plin de tentatii. Ieri dupa ce a fost doamna Emilia si a facut curat, piscina era strinsa si ne-am gindit sa ii improvizam un spatiu de joaca Ioanei in mijlocul camerei. Am pus fotoliile in fata mobilei care contine cele mai multe cabluri si electronice, am strins vazele, cosurile, revistele si am lansat-o. Asemenea chiote de bucurie nu o sa auzi niciodata de la ea daca o pui in tarc! Dar pe parchet, patina ca o rusoaica la jocurile olimpice dintr-o parte in alta a camerei, strabatind-o in citeva secunde. Cite cotloane de explorat, cite rafturi de scotocit! Degetelul ei nerabdator testa texturile, dupa care se straduia din rasputeri sa ajunga cu gura la fiecare obiect sa ii cerceteze gustul. S-a bagat pe sub fotoliile puse ca paravan, s-a agatat de usa si i-a cercetat rama si balamalele, s-a bagat sub masa si a batut cu palmele in cosul de gunoi, a mai tras cite o carte, cite o chestie, pina cind s-a lamurit.
De la o jucarie la alta, de la canapea la fotolii, de la geam la usa, uite asa a inteles cum sta treaba prin camera si a inceput sa testeze noi limite. Prima data balconul. Acolo e gresie, frig, nu vede nimic interesant chiar in fata ei si nici mama, nici tata nu prea umbla pe acolo. Deci “nu-o voie” a functionat. Ne-a testat doar de vreo trei ori ducindu-se pina aproape de intrarea in balcon si asteptind sa vada ce spunem. Pe urma a renuntat si nici nu s-a mai apropiat. A urmat usa catre hol. Ei bine, acolo tentatia interzisului a ramas mare! Oricit am spune nu-i voie, oricit am incerca sa o atragem spre altceva, ea sta lipita de prag si asteapta un moment de neatentie. Totusi, impresionant e ca dupa ce a trecut de vreo doua ori pragul in ciuda vociferarilor noastre si am luat-o de acolo zicind “nu-i voie”, n-a mai inaintat.
O sa punem totusi “acvariul” la loc dar sa vedem cit mai vrea sa stea in el.