Acum ca mai am vreo 3 saptamini si fac un an de experienta, ma intreb daca am ajuns sa stiu ce inseamna sa fii mama. Pina acum nu mi-am pus problema daca stiu sau nu, am fost si eu cum am putut. Dar aseara am vazut filmul Motherhood cu Uma Thurman si acolo personajul principal e o tipa cu un blog de mama (interesant, se fac si filme déjà despre aceasta moda) care isi propune sa isi dezvaluie trairile unice intr-un articol de 500 de cuvinte despre ce inseamna pentru ea starea de mama.
Pina la urma nu reiese foarte clar ce a scris exact in articol si daca a cistigat concursul la care voia sa participe cu el, dar cert e ca din film se vede un prototip de mama care pe mine m-a uimit. Si anume o mama zapacita cu niste copii abia prezenti. Eliza (Uma) e o tipa de vreo 40 de ani, cu un baietel taciturn de vreo 2-3 ani si o fetita care implineste 6 ani si e toata ziua la scoala. Actiunea filmului se desfasoara de-a lungul unei zile in care ea trebuie sa aiba grija de baietel si sa organizeze petrecerea pentru ziua de nastere a fiicei ei. Plus sa scrie articolul cu pricina. Ce face Eliza ca o super mama ce este in decursul acestei zile? Pai se trezeste de dimineata si pregateste micul dejun pentru copii si sot, toata familia maninca si pe urma pleaca cu totii de acasa. Fetita la scoala de vis-à-vis de cladirea in care locuiau, sotul la munca. Ea, casnica si cu baietelul de git, are de-a lungul diminetii o serie de incidente cum ar fi faptul ca pleaca de acasa in camasa de noapte, pe urma isi pierde locul de parcare iar ulterior nu mai poate iesi cu masina de pe strada pentru ca se trage un film, trebuie sa se duca la cumparaturi cu bicicleta… Pustiul, un inger de copil, indura cu o rabdare si un calm cu totul nespecific virstei lui toata zapaceala mamei. Eliza insa reuseste sa faca foarte multe, intr-o goana nebuna, cu tot cu pustiul dupa ea!!! O repriza de shopping, dus copilul in parc, scris pe blog, scris articolul. Copilul doarme in carucior, iar in ce priveste mincatul, nu pare sa aiba nevoie.
Provocarile vietii ei de mama se afla undeva intre pierderea locului de parcare si scrisul pe blog intr-un moment idilic in care ea clapaneste de zor la laptop in timp ce copilul se joaca linistit cu o jucarie de lemn! Frustrata de viata ei rutinata de mama, tinjeste la cariera pierduta de scriitoare. Filmul de fapt despre asta e, si nu despre aventura cresterii unor copii. Interesant e ca de fapt copiii nici nu prea sint vizibili in film.
E cam cum imi imaginam eu starea de mama inainte de a naste. Un virtej de activitati pe care eu trebuie sa le duc la indeplinire de una singura si cu copilul atirnat de mine. Copilul ca acesoriu, desigur. Printre activitati ne-excluzind scrisul, cititul, shopping-ul, iesitul la restaurant. Si toate astea fara nici un gind despre eventuale impedimente cum ar fi: copilului ii este somn si nu vrea sa doarma decit leganat si cu cintecele, copilului ii este foame si nu maninca decit daca isi introduce si el miinile pina la cot in castronel, copilul plinge pentru ca are o stare proasta sau s-a plictisit si trebuie distrat, copilul vrea cu orice pret sa se joace cu laptopul in secunda in care m-a vazut ca am pus mina pe el sau considera déjà laptopul jucaria lui la care asculta cintecelele preferate. Copilul nu se joaca aproape niciodata singur iar daca tu incerci sa faci ceva, el trebuie sa vada tot si sa participe la pus mina pe diverse obiecte interzise. Oricum, copilul nu este atras in principiu de nici o jucarie ci doar de obiectele interzise.
Si daca nu imi imaginam toate astea, desigur ca n-aveam nici o idée despre stocul inepuizabil de rabdare pe care trebuie sa il detii ca sa faci fata si sa ramii intreg la minte in acelasi timp. Ceea ce s-ar putea sa nu mai fie déjà cazul meu 
Deci care shopping, care scris pe blog cu copilul linga mine?! Macar mai multe zile calme in care ne jucam frumos, cu jucariile, nu cu laptopul, telefonul, telecomanda, sertarele si dulapurile.